ARBOinteractive aduce în Romania tehnologia de optimizare a campaniilor online, dezvoltată de una dintre cele mai mari reţele de publicitate online independente din lume, Adconion Media Group.
Tehnologia oferă soluţii uşor de folosit pentru orice companie care vrea să comunice cu potenţialii ei clienţi. Măsurarea eficienţei campaniilor de tip „performance” se va face cu precizie, în fiecare etapă prin care trece un utilizator – vizualizare mesaj, click, interacţiune cu landing-page-ul, interacţiunea cu site-ul advertiserului, acţiune finală cum ar fi: completarea unui formular, înscrierea la un concurs, cerere de informaţii despre un produs sau serviciu.
Altă caracteristică esenţială a acestor campanii este faptul că se plătesc doar rezultatele. Altfel spus, un advertiser nu va plăti efectiv expunerea primită, ci doar rezultatele acestei expuneri (click-uri, interacţiuni, acţiuni). Tehnologia oferă posibilitatea gestionării unei palete foarte largi de bugete – de la câteva sute de euro la câteva zeci de mii de euro.
Parteneriatul dintre Goldbach Media Group, din care face parte şi ARBOinteractive, şi Adconion Media Group s-a semnat în 2010 la nivel global, şi astăzi, după o perioadă de testare, se lansează în România.
Astfel, ARBOperformance va pune la dispoziţia departamentelor de marketing ale companiilor si agentiilor de media o metodă de publicitate foate accesibilă şi lipsită de riscuri. De asemenea, oferă tuturor site-owner-ilor posibilitatea de a pune în valoare traficul neutilizat, ce poate deveni o sursă suplimentară de venit.
***
Adconion Media Group (www.adconion.com) este una din cele mai mari reţele independente de publicitate online din lume, cu o audienţă ce ajunge la peste 325 de milioane de utilizatori unici (un sfert din utilizatorii de Internet din lume). Cu o rată de creştere record în ultimii ani, Adconion a ajuns una dintre cele mai mari reţele de publicitate online din lume cu un reach de 63% în S.U.A, 60% în Anglia, între 59%-85% în ţări din Europa de Vest şi 46%-93% în Europa de Est (prin parteneriatul cu grupul Goldbach).
Adconion pune la dispoziţia partenerilor tehnologii personalizate şi produse concepute in-house, oferind în acelaşi timp reach masiv pe multiple platforme la nivel mondial.
Adconion are 16 de birouri în 7 ţări din întreaga lume, inclusiv Londra, Munchen, Hamburg, Dusseldorf, Paris, Madrid, Toronto, Los Angeles, New York, San Diego, Chicago, Sydney, Melbourne, Detroit, San Francisco şi Brisbane. Adconion este membru al Interactive Advertising Bureau (IAB) şi membru fondator al IASH Europa.
***
Goldbach Group are sediul central în Elveţia (Zürich-Küsnacht) şi este activă în Austria, Germania, precum şi în Sud-Est, Europa de Est şi Rusia.
Goldbach Group este liderul regiilor de vanzari de advertising in mediile electronice, interactive si mobile din Elvetia.
***
ARBOinteractive este cea mai mare regie de publicitate online din România, având o prezenţă de peste 8 ani pe piaţa autohtonă. În prezent, gestionează spaţiul publicitar al peste 150 de site-uri. Parte a Goldbach Media, companie prezentă in 10 ţări europene, ARBOinteractive include o gama larga de servicii printre care: ARBOperformance, Behavia, ARBOsocial, V2Media, ARBOmobile, LogicSearch, AdKing.







